Cadru general normativ

Părțile unui contract pot să convină în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și alte drepturi de care părțile pot dispune să fie judecate de alte instanțe decât acelea care ar fi fost competente teritorial să le judece. (art. 126 alin. 1 Cod procedură civilă)

Nu se poate așadar alege competența în cazurile în care aceasta competență teritorială este una exclusivă, mai precis în următoarele materii: cererile reale imobiliare (art. 117 Cod proc. civ.), în materie de moștenire (art. 118 Cod proc. civ.), cererile privitoare la societăți (art. 119 Cod proc. civ.), cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv (art. 120 Cod proc. civ.), cererile privind ocrotirea persoanei fizice (art. 114 Cod proc. civ.), cererile în materia protecției consumatorului, cu excepția cazului în care convenția a intervenit ulterior nașterii dreptului la despăgubire (art. 126 alin. 2 Cod proc. civ.).

Conținutul clauzei de competență

De regulă, clauza de competență se regăsește reglementată în articolele finale ale contractului, și poate îmbrăca forme precum:

”Părțile vor încerca soluționarea pe cale amiabilă a diferendelor. Dacă acest lucru nu este posibil, litigiile născute în legătură cu prezentul contract vor fi soluționate de către instanșa de judecată de la sediul prestatorului.”

”Toate neînțelegerile ivite cu privire la încheierea/executarea/incetarea prezentul contract vor fi soluționate de către instanțele de judecata competente din București. ”

„Orice dispută, controversă, litigiu sau încetare provocată de prezentul contract va fi rezolvată în faţa instanţelor de judecată competente, în a căror circumscripţie îşi are sediul Cumpărătorul”.

”Toate disputele în legătură sau în baza prezentului contract vor fi soluționate de către părți pe cale amiabilă. Dacă părțile nu ajung la un acord asupra chestiunii în dispută în termen de 10 zile de la începerea discuțiilor/negocierilor, litigiul va fi înaintat spre soluționare instanțelor române competente/unui tribunal arbitral alcătuit din 3 arbitri conform regulilor ICC Paris aplicabile soluționarii disputei. Locul arbitrajului este București, iar limba în care se vor desfășura procedurile arbitrale este limba engleză.”

Se poate introduce acțiunea la sediul/domiciliul pârâtului, atunci când părțile au ales competența pe cale convențională?

Răspunsul este NU. Prin alegerea de competență părțile înțeleg să deroge de la regula generală reglementată la art. 107 Cod procedură civilă, potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța de judecată în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

Prin urmare, ori de câte ori părțile au introdus în contract o clauză atributivă de competență, instanța astfel desemnată are competență exclusivă în soluționarea cauzei deduse judecății.

Clauza atributivă de competență – clauză uzuală sau neuzuală?

Deși de-a lungul timpului au existat opinii diferite în ceea ce privește natura juridică a clauzei de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat foarte clar că inserarea într-un contract de vânzare-cumpărare a unei clauze atributive de competență (contract semnat și stampilat pe fiecare pagină de către părți) este o clauză uzuală, și nu neuzuală care să presupună acceptarea expresă și în scris într-un alt act.

Jurisprudență – Decizia nr. 326/15.02.2023 pronunțată de către ICCJ

În soluționarea unui conflict negativ de competență, ICCJ a constat următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1992/22.07.2022, Judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi. Pentru a hotărî astfel, a înlăturat clauza atributivă de competenţă din contractul încheiat de părţi, calificând-o drept clauză neuzuală şi reţinând că pârâta nu a acceptat-o expres şi în scris; ca atare, luând act că sediul pârâtei este situat în jud. Iaşi, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 200/10.01.2023, Judecătoria Iaşi – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia. Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, deşi clauza atributivă de competenţă din contractul încheiat de părţile litigante este una standard, care se regăseşte în contractele semnate de reclamantă cu partenerii săi, aceasta nu este o clauză neuzuală, astfel încât i-a dat deplină eficienţă.

Analiza făcută de către Înalta Curte de Casație și Justiție

Potrivit art. 1.203 C. civ., „Clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte”.

Interpretarea dispoziţiei legale impune concluzia că, din punct de vedere al dreptului substanţial, clauza atributivă de competenţă produce efecte dacă a fost acceptată expres, în scris, de partea căreia i se opune.

Sesizată de reclamantă, instanţa competentă teritorial în baza convenţiei părţilor a lipsit de efecte stipulaţia contractuală, statuând că acceptarea expresă şi în scris a acesteia presupune încheierea unui înscris distinct de contractul din care derivă disputa litigioasă.

Circumstanţele cauzei de faţă relevă un contract de vânzare încheiat în formă scrisă de doi profesionişti, sub forma unui înscris unic, semnat şi ştampilat pe fiecare pagină de pârâtă şi care include clauza atributivă de competenţă redactată într-o formă inteligibilă şi uşor sesizabilă, ţinând cont de poziţionarea ei.

Dispoziţiile art. 1.203 C. civ. nu pretind obiectivarea consimţământului referitor la clauza atributivă într-un înscris separat de contract, ci impun instanţei care analizează o clauză atributivă de competenţă să examineze, din perspectivă calitativă, consimţământul părţii, pentru a se asigura că a fost manifestat clar şi expres (adică nu tacit); aceleaşi dispoziţii se opun, deci, unei cercetări formale, limitată la determinarea existenţei unui document separat de contract în care să fie acceptată clauza atributivă. Este, astfel, lipsită de fundament concluzia că, de plano, o clauză atributivă de competenţă inclusă într-un contract trebuie dublată de un înscris distinct.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, reţinând că, prin convenirea clauzei atributive de competenţă, părţile au atribuit competenţa teritorială exclusivă Judecătoriei Slobozia, în a cărei circumscripţie reclamanta – cumpărător în contract – îşi are sediul, Înalta Curte, în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.